Maksim Sturanovic, noul pivot al lui BCM U Pitești

BCM U FC Argeș Pitești se întărește sub panou cu Maksim Sturanovic.

Născut la data de 13 februarie 1988, la Subotica (Serbia), Sturanovic măsoară 210 centimetri și evoluează pe poziția 5. Noul pivot al echipei noastre este are dublă cetățenie, sârbă și muntenegreană.

Sturanovic sosește de la Bosna Royal (Bosnia), formație alături de care a cucerit medaliile de bronz în campionatul intern. În 33 meciuri de campionat, el a avut medii statistice de 14.7 puncte, 9.8 recuperări (3.2 ofensive), 1.1 pase decisive, 1.2 capace, 0.8 intercepții și 1.6 posesii pierdute, pentru 22 la eficiență. Maksim a avut 61% la aruncările de două puncte și 75% la linia aruncărilor de pedeapsă.

În meciul 1 al finalei mici din campionat, Sturanovic a totalizat 37 puncte și 14 recuperări, pentru un index al eficienței de 61. Alături de Bosna, el a bifat 5 prezențe în FIBA Europe CUP, respectiv 2 în Basketball Champions League. O altă competiție în care muntenegreanul a evoluat sezonul precedent a fost ABA League. În 21 meciuri, pivotul a strâns medii de 11.7 puncte, 7.6 recuperări și 0.9 pase decisive.

Sturanovic a fost component al loturilor U20 și U21 din Muntenegru.

De-a lungul carierei, el a mai evoluat pentru BC Niksic (Serbia), KK Herceg (Serbia), Borac Nektar (Bosnia), Radnicki Belgrad (Serbia) și FMP Belgrad (Serbia).

Welcome to Pitești, Maksim Sturanovic!

S-ar putea sa iti placa Mai multe de la acest autor

Lasa un raspuns

Your email address will not be published.