Laszlo Lazar, liderul Ligii Naționale la capace, a semnat cu BCM U Pitești

Echipa noastră a ajuns la o înțelegere, pentru sezonul competițional 2017/2018, cu Laszlo Lazar.

Născut la data de 19 noiembrie 1987, la Oradea, Lazar măsoară 210 centimetri, cântărește 106 kilograme și evoluează pe poziția 5.

Laci sosește de la BC Mureș, formație alături de care a jucat finala Cupei României în 2017. În Liga Națională, în 28 meciuri disputate în sezonul precedent, puternicul pivot a avut medii statistice de 6.5 puncte, 5.4 recuperări (2.1 ofensive), 0.7 pase decisive, 0.4 intercepții, 1.8 capace și 1.3 posesii pierdute, pentru 9.5 la eficiență, totul în 20 minute jucate pe meci. El a fost liderul mureșenilor atât la capace, cât și la recuperările de sub propriul panou.

Lazar a petrecut zece sezoane alături de CSM Oradea, între 2003 și 2013. A urmat experiența de la Jaszbereny KSE. Bihoreanul a semnat ulterior cu BC Mureș. Alături de echipa ardeleană, el a cucerit două medalii de argint în Liga Națională (2014/2015, 2015/2016).

Bine ai venit în familia BCM U, Laci!

S-ar putea sa iti placa Mai multe de la acest autor

Lasa un raspuns

Your email address will not be published.