Declarații Hristu Șapera după victoria de la Timișoara

BCM U FC Argeș Pitești a câștigat derby-ul alb-violet din Banat. În cadrul rundei a 13-a a LNBM, vulturii au trecut de BC SCM Timișoara cu scorul de 81-74.

Despre acest succes a vorbit Hristu Șapera, tehnicianul lui BCM U.

Cred că a fost un meci cu o intensitate foarte bună. Mai ales că veneam după un alt meci foarte dificil pe care noi l-am avut în urmă cu puține zile. Sincer, sunt foarte mândru de cum au evoluat jucătorii mei. Am spus-o și după meciul cu Cluj, o spun și acum. Cred că și-au păstrat calmul, și-au păstrat concentrarea dar, mai ales, și-au păstrat spiritul de echipă indiferent ce situație am întâlnit, în momentele mai bune ale noastre de joc, în momentele mai puțin bune.

Sincer, cred că am făcut cel mai bun baschet al nostru de până acum. Am jucat foarte bine și cu Clujul. Era un semn bun. Am încercat să le transmit această încredere băieților, cu toate că a fost o înfrângere dureroasă pentru noi. Cred că astăzi nu există discuție cine a meritat să câștige și faptul că noi am fost mai buni.

Merită felicitări jucătorii noștri. Lumea a spus că în meciul cu Clujul am avut niște procentaje foarte bune la 3 puncte, dar acel lucru nu a fost întâmplător. Astăzi am marcat doar 7 aruncări de 3 puncte. Pe de altă parte am avut 28 de pase decisive și doar 16 turnover-uri. Asta arată că am practicat un baschet coelctiv cu o bună circulație a balonului. Practicăm un baschet din ce în ce mai bun și sper să continuăm în acest sens. Noi am făcut o treabă bună, pe de-o parte în a ne apăra cu Timișoara și, pe de altă parte, în a rezista apărării foarte agresive pe care ei au practicat-o atunci când au revenit în joc. Mi-a plăcut că în acele momente ne-am păstrat concentrarea ca și echipă.

Jeremic este foarte important pentru Timișoara. Dar el a jucat, a dat 17 puncte dintre care niște coșuri importante chiar și pe final. I-a adus înapoi în joc. Totuși, cred că noi am făcut o treabă bună defensiv în primul rând. Evident, orice echipă care are probleme medicale, mai ales o echipă cu 5 jucători străini, va întâmpina dificultăți. Și noi suntem în aceeași situație. Noi am jucat cu jucători accidentați astăzi. Nuutinen, Kostoski au aceleași probleme. Corpodean nici nu a jucat. El a făcut deplasarea doar pentru că nu aveam 10 jucători ca să-i trecem pe foaie. A venit astăzi, în ziua meciului, pentru acest lucru. El are o toxiinfecție alimentară și a fost pe perfuzii inclusiv ieri.

S-ar putea sa iti placa Mai multe de la acest autor

Lasa un raspuns

Your email address will not be published.