Comunicat de presă

În urma articolului intitulat „Aşa e când politicul decide în sport – BCM U Piteşti joacă sub presiune…politică”, publicat în cotidianul Top, în ediţia din 12 octombrie 2017, conducerea clubului Fotbal Club Argeş Piteşti în cadrul căruia funcţionează şi echipa de baschet are de făcut următoarele precizări:

„Echipa de baschet BCM U FC Argeş dispune de cea mai mare finanţare publică dintre toate formaţiile de baschet din România iar obiectivul fixat înainte de începerea sezonului, clasarea între locurile 1-4, a fost stabilit de comun acord şi asumat de conducerea tehnică a echipei. Conform înţelegerilor semnate, staff-ul tehnic este principalul răspunzător de rezultatele echipei. Consiliul de Administraţie al clubului a analizat rezultatele echipei din primele trei partide oficiale ale acestui an competiţional. Bilanţul acestor meciuri a fost de două înfrângeri şi o singură victorie, fiind considerat nemulţumitor. Chiar dacă echipa a reuşit calificarea la turneul final al Cupei României, jocul nu a fost unul de un nivel tehnic ridicat având în vedere eforturile financiare făcute pentru aducerea jucătorilor solicitaţi de staff-ul tehnic. În timp ce la alte echipe baschetbaliştii nu sunt plătiţi cu lunile, la BCM U FC Argeş jucătorii şi staff-ul tehnic sunt cu salariile la zi şi au asigurate cele mai bune condiţii de pregătire.

Menţionăm că la toate secţiile clubului nostru nu a fost, nu este şi nici nu va fi vreo presiune politică aşa cum fals se specifică în titlul şi conţinutul articolului respectiv. Fiecare suporter al echipei este liber să îşi exprime opinia despre joc asa cum doreşte. Este un lucru normal ca la un club profesionist să se analizeze activitatea secţiilor după fiecare etapă de campionat şi să se tragă concluzii. Şi după meciul cu U BT Cluj, din prima etapă a noului sezon, pierdut de echipa noastră la o diferenţă de 27 de puncte s-a făcut o asemenea analiză. Sperăm ca în etapele următoare, prestaţia şi rezultatele echipei noastre să fie cele pe care le aşteptăm cu toţii”.

Director executiv Fotbal Club Argeş Piteşti

Dragoş Adrian Şerban

S-ar putea sa iti placa Mai multe de la acest autor

Lasa un raspuns

Your email address will not be published.