BCM U Pitești primește vizita celor de la Poli Iași

După pauza pricinuită de meciurile echipelor naționale, campionatul se reia cu etapa a 7-a. Sâmbătă (02.12), cu începere de la ora 18:00, la Sala Sporturilor, BCM U FC Argeș Pitești se va duela cu Politehnica Iași.

După primele șase runde, echipa piteșteană se află pe poziția a 2-a din clasament, având un bilanț de 5 victorii, o înfrângere și 11 puncte. Vulturii au debutat în acest sezon cu un eșec la Cluj. A urmat o serie de 5 succese consecutive, cu Timișoara, Galați, Craiova, Sibiu și Dinamo.

De menționat că echipa noastră a disputat miercuri, la Sala Sporturilor, un meci amical. A fost o victorie cu Știința  București, scor 89-52. Hristu Șapera nu s-a putut baza pe Aco Kostoski, Dragoș Onea și Adrian Oprea.

BCM U ținește o nouă victorie împotriva unei echipe a Iașului care nu a câștigat niciun meci în actuala ediție competițională. Însă, cu siguranță, nu va fi o misiune ușoară pentru Troupe&Co. A fost o pauză care poate scoate din ritm o echipă, iar oaspeții, comparativ cu ultimele jocuri disputate, la Cluj și Timișoara, vor alinia o formulă cu 2 jucători americani noi. Așadar, va fi nevoie de concentrare și precizie în ambele faze ale jocului.

Iată lotul celor de la Politehnica Iași:

Fundași – George Tsintsadze, Jalen Jackson, Terrell Lipkins, Florin Popa, Matei Nuna

Extreme – Michael Balogun, Constantin Amarghioalei, Răzvan Vatră, Sebastian Buiciuc

Pivoți – Jaleel Roberts, Reginald Keely, Andrei Calenic

Antrenor principal: John Tsirogiannis

Mai jos vă prezentăm mediile statistice ale celor două formații:

Puncte – 82.5-67.8

Recuperări – 40.3-29.2

Pase decisive – 15.2-13.2

Intercepții – 7.2-7.2

Capace – 4-2.5

Posesii pierdute – 14.7-14.7

% 1 punct – 77.3-60.2

% 2 puncte – 49.4-49.2

% 3 puncte – 38.8-27.5

Brigada de arbitri ce va oficia întâlnirea este alcătuită din Dragoș Nicolae, Amalia Marchiș și Valentiin Negrea, comisar din partea FR Baschet fiind Constantin Ioan.

Vă așteptăm să ne fiți alături!

S-ar putea sa iti placa Mai multe de la acest autor

1 Comment

  1. Cris says

    Meciul va fi în direct pe ProTV.

Lasa un raspuns

Your email address will not be published.